Parlamentarii romani solicita noua versiune de Solitaire


Ședința comună din 23 octombrie din Parlament a adus în discuție un subiect controversat în ultimele luni de politicieni. Aceștia au votat în unanimitate instalarea noii versiuni a jocului Solitaire, modelul 2012 pe toate computerele instituției. 

  

Măsura a fost justificată de purtătorul de cuvânt al Camerei Deputaților, Aurelian Ilie: 

"În primul rând, aveam o versiune din 2009, ceea ce este absolut inacceptabil, având în vedere noul context european pe care țara noastră s-a înscris. În al doilea rând, Solitaire 2012 a fost deja instalat la Bruxelles și la Strasbourg. În consecință, nu putem accepta să fim mai prejos decât colegii noștri europarlamentari. Ar fi evident neconstituțional". 
  
Zvonuri că ar fi și alte motive 
  
În zona Băncii Naționale a României de pe Str. Doamnei s-au auzit astăzi 2 zvonuri referitoare la legea Solitairului. 
  
Primul, cum că totul e de fapt o manevră a lui Vasile Blaga, care s-a săturat de pachețele de joc. Acestea, în număr de maxim 5 în variantă Solitaire 2009, sunt deosebit de anoste și nepotrivite cu firea aventuroasă a domniei sale. 
  
Celălalt zvon se referă la posibilitatea că Legea Solitaireului să fi fost inițiată de Victor Ponta, care dorește să-și impună propriul program politic în România. 



Mai nouă Mai veche

Formular de contact